Din cele mai vechi timpuri, albinele au avut un loc important în evoluția vieții pe pamânt. Înca din indepartatele ere geologice apariția albinelor – in ca- drul unor complexe și complicate procese evolutive – a insemnat. fara indoiala, dobândirea acelui rol pe care- au si astazi si anume de agent polenizatori ai plantelor ce acopereau ecosistemele zonale si continentale. Marea raspāndire pe care o cunosc in prezent rasele de albine denota o accentuata capacitate de adaptare a acestor insecte la cele mai variate conditii de relief, clima si vegetatie. Intre albine si plante s-a ereat o legatura indisolubila pe care savantul francez GASTON BONNIER a sistematizat-o astfel: „Albinele au nevoie de flori ca sa traiasca si florile au nevoie de albine ca sa rodeasca” Aceasta aceasta face ca albina, in traditia ca sirin. istoria actuala, sa aiba intâietate printre insectele utile.O privire retrospectiva asupra istoriei omenirii evidentiaza ca omul s-a legat de albina din cele mai vechi timpuri cand el era un culegator de miere si inca nu crestea albine länga adapostul lui. se mai intâlnese și astazi în societățile umane mai puțin evoluate, ca în zona din Asia sau Africa. a obtinut pretioasele produse, mierea si ceara. De aceea nu este deloc gresit cand se afirma ca istoria omenirii se intrepatrunde organic cu istoria apiculturii. te date istorice, arheologice, lingvistice, etnografice și folelo- rice atestare cu prisosința o asemencă intrepatrundere de-a lungul mileniilor și päna în zilele noastre. Chiar daca, in comparatie cu alte specii, albina – datorita particularitatilor ei biologice – prezinta un foarte puternic caracter conservator in sensul ca interventia omului in viata si activitatea ei nu se poate petrece decat in acord cu instinctele speciei – solid consolidate genetic – totuși putem remarca interesul și preocuparea omului de cunoaștere și exploata această harnica insectă. De regula la animalele domestice principalele trei elemente ce definesc „artificializarea totala” in scopuri productive a cresterii acestor specii sunt: adapostul. hrana si inmultirea. La albine s-a eficient numai artificializarea partieiCăutați a adapostului prin stupul cu rame mobile, cu remarca evidenta ca fagurele in care albina desfașoara activitați specifice este construit în mod natural. – Evolutia adapostului familor de alhine: stup primitiv stup sistematic Atunci cand ne referim la albine denumim familia – o activitate bine sudata si organizata instinctual dupa reguli riguroase caracteristice si aitor insecte sociale ca de pilda furmicile – pentru ca albina singura, in afara familiei , nu poate trai. În privința hranei, albina manifesta un puternic conservatorism prefacând nectarul și polenul florilor ca hrana glucidica respectiv ca hrana proteica. Astfel, hranirea artificiala dirijata nu cuprinde decat foarte putine prepa- rate bazate in principal pe zaharul industrial ca atare sau invertit. Cat despre nutriția artificială proteică, utilizarea inlocuitorilor de polen nu a cunoscut o generalizare desi s-a dovedit ca faina de soia, drojdia de bere inactivată și lap- tele praf degresat pot suplini în parte deficitul de polen din natura. Referitor la inmulțirea albinelor, aceasta se realizează pe cale naturală artificializarea producându-se numai în cazul roirii artificiale și a insamântarii artificiale (deci controlata) a matcikor si cu toate ca este o metoda bine pusa la punct nu se foloseste in practica larga avand mai mult. importanța în lucrarile de cercetare științifica. Sintetizând rolul și importanța albinelor în economie și viața oamenilor Sinelizana trebuie să se precizeze ca apicultură este înainte de toate o importantă ramura a agriculturii care prezinta interes atat din punct de vedere economic și social pentru produsele directe ce se obțin de pe urma creșterii lor, cât și. ecologic ca urmare a polenizarii plantelor entomofile in urma careia se realizeaza rezervele de hrana pentru existenta albinelor, pasarilor si mamiferelor, precum si a semințelor cu un rol cheie in perpetuarea si supravietuirea plantelor.
Importanța albinelor în ecologie al Asigurarea unui mediu înconjurător sănătos impune obligația de a conserva resursele naturale ținând seama de raportul ce există între conservarea nealterată a acestor resurse și însăși existența oamenilor. Albinele pot fi considerate resurse biologice de importanță vitală. Prin polenizarea plantelor spontane și cultivate – proces în urma după-a se produce fecundarea și ca atare formarea semințelor, legumelor și fruc- telor – albinele au un rol esențial în perpetuarea și deci supraviețuirea a sute de mii de specii care formează vegetația terei. Din surse anor- ganice și energie solară în plante se crează, prin fotosinteză, materie organică, iar din acest s-a format și se formează stratul de sol fertil și se produce hrană pentru insecte, păsări, mamifere și alte viețuitoare. Aceste relații ecologice-trofice sunt esențiale pentru existența noastră și pentru mediul înconjurător. Dacă vrem să păstrăm aceste nealterate în continuarea relației în înlănțuirea și dependența lor logică și ne- cesară, trebuie să menținem apicultură ca ramura importantă a activităților umane. Mai mult, cu inteligență, cu prevedere și adresa prospectivă trebuie să creăm toate condițiile penfru apicultură în vederea conservării și dezvoltării nerestrictive a potențialului național apicul. Organisme specializate ale ONU au aşezat albinele pe locul al IV-lea într-o clasificare a senzorilor poluării mediului. Desfäşurändu-şi activitatea pe o rază de zbor de circa 3 km (albina acoperă o suprafață de circa 2.500 ha) la di-ferite înălțimi față de sol și ca urmare a interceptării elementelor poluante mai ales pe cele din aer, din apă și din plante (noxe industriale, noxe rutiere, pesticide, particule radioactive) care influențează negativ viața și activitatea acestora prin intoxicare se manifestă evident într-un mediu nociv, albinele devin senzori ai poluării mediului. Creșterile economice, sporurile demografice trebuie obligatoriu însoțite de creșteri tehnologice și de dezvoltare industriale accelerate. Graba și necorelarea au determinat accentuarea poluării mediului astfel încât un proces de degradare a naturii la început să aibă un caracter ireversibil. Puse în evidență de „Clubul de la Roma” într-un raport încă din anul 1960 ce se intitula ,,Limitele creșterii”, aceasta atrăgea atenția asupra epuizărilor energetice obținute din resursele fosile (petrol și cărbune) ca și acutizarea poluării aerului, apei. și solului cu efecte negative, care erau bine receptate de albine. Dacă acceptăm că albinele constituie un element important de echilibru ecologic atunci când ocrotirea, protejarea și creșterea lor conform unor tehnologii moderne și eficiente constituie un postulat ce nu mai tre-buie demonstrat.
Importanța economică a creșterii albinelor Manifestarea accentuată a instinctului de acumulare a hranei la albine face ca familiile să-și adune, prelucreze și depoziteze, în sezonul activ, rezerve de hrană (miere și polen) în cantități care depășesc nece- sarul de consum în sezonul rece. Mierea și polenul excedentare sunt recoltate și folosite de crescătorii de albine în limite raționale, astfel că în familii se lasă suficiente cantități de hrană pentru buna traversare a iernii. Legat de rolul economic al apiculturii trebuie pornit de la adevărul că nectarul și polenul acumulat in florile plantelor constituie sau resursă naturală care, fără prezența albinelor s-ar irosi neexistând până în prezentul eficientă de preluare. Tot astfel nici exudatele dulci ale unor afide și cele care apar la unele specii vegetale nu ar putea fi valorificate în absența albinelor. Producția totală de miere obținută în anul 1996 în țările CEFTA (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria și Slovenia) a fost de 40,5 mii tone. România este o tară cu o producție medie multianuală de 10-15 mii tone ce o situează pe unul dintre primele locuri din Europa. Mai importantă decât producția directă de miere, ceară și alte produse de creștere a recoltelor agropomicole ca urmare a poleni- zării culturilor, creșterea care este însoțită de importante sporuri calitative de semințe, legume și fructe. S-a dovedit că prin polen cu albine sporurile cantitative de recoltă (produse agroalimentare) depășesc valoric de circa 30 de ori prețuri produse directe (mierea și ceara). În condiții intensive agricole prin mecanizare și chimizare, entomofauna spontan-polenizatoare dispare treptat, astfel că albinele dobândesc rolul de unic agent polenizator pentru numeroase culturi (arbori și arbuști fructiferi, legumi- noase-furajere, plante tehnice și oleaginoase, seminceri legumicoli, etc.). De aceea interesele agricultorilor, pomicultorilor, legumicultorilor converg cu cele ale apicultorilor și cooperarea lor trebuie să se desfășoare în conformitate cu afirmația conform căreia albinei este aliatul cel mai loial și statornic al agriculturii”. a sporurilor de semințe, legume și fructe obținute ca urmare a polenizării cu albine, se situează anual la nivelul a sute de miliarde de lei. , pe lângă realizarea unor venituri materiale, asigurări posibilitatea ca cei ce îndrăgesc albinele să petreacă timpul liber în natură intr-un mod plăcut și reconfortant, condiții pe care alte puține preocupări le pot oferi.
Căutați punct de vedere material și mai îndeaproape lucruri, rezultă că apicul-tura este o meserie exactă și dură pentru exercițiul căreia cei ce o practică trebuie să aibă calități fizice și morale deosebite, precum şio pregātire profesională corespunzătoare. Acei care practică apicultură în țara noastrā, și sunt peste o sută de mii de persoane, aparțin tuturor categoriilor sociale constituind o masă de oameni extrem de eterogenă care deține un număr foarte diferit de familii de albine. Astfel, cei care au avut un număr mic de familii de albine și aceștia sunt foarte numeroase, îndrăgesc albine și așteaptă de la apicultură o plăcută ocupare a timpului și uneori bucuria obținerii unui fagure cu miere. Pentru ei apicultura nu constituie numaidecât o meserie chiar dacă mulțumită cunoștințelor teoretice pe care le posedă sunt buni practicieni. Deținătorii unui număr mai mare de familii de albine practice apicultură ca semi-profesionişti pentru ca să-și realizeze, de pe urma acestor indeletniciri, completarea mijloacelor de existență. În aceste condiții de cunoștințe și practică apicolă le sunt necesare în vederea realizării unui cadru tehnic nevoilor pe care să le reclame activitatea respectivă. Pentru cei care iși propun să trăiască însă din veniturile pe care să le obțin din practicarea creșterii albinelor sau să caute să creeze o parte importantă din mijloacele de existență din apicultură și să întrețin un număr mare de familii de albine, această îndeletnicire devine realmente o profesie. agricolă cu toate avantajele, obligațiile, riscurile și neajun- surile pe care le comportă. Intr-o privire globală integratoare nu trebuie să neglijeze nici un rol social important privind ocuparea forței de muncă pe care o asigură producerea stupilor, uneltelor, utilajelor, fagurilor artificiale, medicamen- telor de uz apiculturi și altor bunuri necesare practice apiculturii. Un rol social de mare importanță este și ocuparea forței de muncă condiționează și prelucrează produsele apicole, asigurând, pe aceste produse, fabricarea unor preparate destinate consumului larg ca și rețeaua comercială prin care aceste preparate se desfac la populație. De asemenea, nu trebuie să neglijeze nici rolul social care derivă din valoarea alimentară, bioenergizantă și medicală a mierii și celorlalte produse ale stupului folosit în api, precum și rolul benefic al acestora pentru copii, sportivi, bolnavi și bătrâni cărei terapie sunt cu precădere destinate. Se impune să amintim că marele savant – fizicianul ALBERT EINSTEIN, apreciind la adevărata dimensiune importanța albinelor afirma că: „Dacă ar dispare albina de pe suprafața globului, o ar mai avea doar patru ani de viață. Cu cât existä mai multă polenizare, cu atât iarba este mai multă, sunt mai multe animale, mai mulți oameni”.
